Aug 182010
 

Literatura nord-americana si cea vest-europeana au fost influentate de realismul magic latino-american sau, cel putin, s-au incadrat printr-o anumita parte a prozei unei poetici care impunea pastrarea in opere a unor structuri mitice chiar daca, de multe ori, semnificatia lor era contrara sensului initial. Proza contemporana, care evolua in sensul cristalizarii poeticii postmodernismului, a construit un model al lumii copiat, parca, dupa modelul lumii infernale a Evului Mediu. Aceasta pastreaza structura lumii normale, obisnuite, dar semnificatia ei mitologica, chiar daca este deformata, permite existenta unei versiuni a vesniciei chiar in mijlocul acestei lumi. Prin urmare, demonstratia mea va urmari tocmai masura in care s-au pastrat vechile semnificatii mitologice sau acestea au fost inlocuite de altele, corespunzatoare infatisarii moderne a lumii si atitudinii omului fata de ea. Din aceasta perspectiva, putem spune ca dimensiunea spatio-temporala a lumii permite in continuare existenta unui spatiu deosebit, bine delimitat de lumea obisnuita, dar el nu este intotdeauna paradisiac, ci poate fi apocaliptic, uneori artificial creat si avand o influenta nefasta asupra omului. De asemenea, de cele mai multe ori, periplul initiatic al eroilor nu-si indeplineste functia de a favoriza trecerea intr-o conditie superioara. Dimpotriva, eroii nu mai sunt capabili sa lupte pentru a schimba lumea sau propriul statut. Schimbarea, daca exista, nu este de natura ontologica, ci se sublimeaza, intr-o creatie literara. De cele mai multe ori lumea se sfarseste si incepe din nou, odata cu opera.

Scriitorul portughez José Saramago a reusit prin cartile sale sa se impuna ca unul dintre cei mai talentati si originali creatori europeni. Alaturi de alte romane, Memorialul de la Mafra (Memorial do Convento) (1982) este considerat de catre critica literara drept o posibila revansa a prozei europene asupra literaturii latino-americane, in contextul postmodernitatii. Romanul pune problema normalitatii prezentului prin raportare la istorie, mai exact la evenimentele petrecute in epoca lui Don Joao al V-lea, salutat drept arhitect, constructor, promotor al iluminismului. Dar nenumaratele arderi pe rug, aprobate de rege, arunca o lumina ironica asupra acestei perceptii pozitive, demonstrand doar coexistenta conceptiilor si actiunilor antinomice in perioada evocata. Aceasta incursiune polemica in istoria portugheza trimite, evident, la contemporaneitate si marturiseste despre autodistrugere si autonegare, semnificand lipsa de ordine si obiectivitate a lumii.

Romanul surprinde o lume in miscare, formata din tarani, targoveti, calugari, fosti soldati, femei cu puteri nebanuite. Toata aceasta umanitate participa, intr-un fel sau altul, la constructia Manastirii de la Mafra, promisa de rege, cu ocazia nasterii infantelui. Construirea manastirii pare un eveniment de proportii cosmice. Oameni din toate colturile tarii, din toate clasele sociale se aduna la Mafra pentru a participa la implinirea unui vis maret. Dar constructia nu va fi terminata, contrazicand bunele intentii ale celor sus-pusi si inseland sperantele celor umili. Imposibilitatea realizarii unei nazuinte comune tuturor determina aparitia dorintei indivizilor de a-si implini visul propriu, destinul personal. Din pacate, lumea in care trebuie sa se implineasca naziuntele si destinele eroilor, desi pastreaza coordonatele lumii obisnuite, este o lume in care actiunile cele mai bine intentionate conduc spre solutii potrivnice, distructive. Nici un proiect nu va fi finalizat, nici un vis nu se va implini, iar finalul va fi tragic.

Treptat se reveleaza calitatea esentiala a scriiturii – cea creatoare de mituri. Astfel, Memorialul de la Mafra nu este numai imaginea unei epoci, ci si o originala versiune a mitului lui Icar – relatarea istoriei unui om care a vrut sa zboare, dar i-a lipsit,dupa opinia autorului, vointa oamenilor ca motor al inaltarii. Bartolomeu Laurenço de Gusmao, O Voador (zburatorul), a construit un aparat de zbor numit in deradere de contemporani Passarola (Pasaroiul). Participanti directi la realizarea acestui vis maret au fost Blimunda si Baltasar Mateus. Folosindu-si priceperea, cei doi iubiti au fost partasi la entuziasmul construirii si incercarilor de zbor ale pasaroiului si martori aitentativei de incendiere a masinii care nu voia sa se inalte. Ei il impieddica pe Bartolomeu sa arda Pasaroiul intelegand ca astfel ar fi fost partasi la destramarea unui vis, la pierderea sperantei. Relativismul, insecuritatea si greutatile vietii nu le stavileste dorinta de a incerca sa implineasca visul preotului, deoarece ei au inteles ca inaltarea nu este atat o problema de geometrie, cat una a credintei. Aceasta intelegere transfera sensul pozitiv al incercarii de implinire a unui ideal personal intr-un registru mai larg, acela al umanitatii intregi.

Impresionant in roman este tocmai acest personaj care in ciuda vietii grele si a infirmitatii sale nu-si pierde curajul de a trai si chiar acela de a muri, pentru a nu renunta la visul sau. Desi nu putem vorbi de parcurgerea etapelor unui scenariu initiatic propriu-zis, intelegerea profunda a rosturilor lumii acesteia si incercarea de a implini dorinta preotului reprezinta etape ale desavarsirii spirituale pentru Baltasar care, intelegem in final, n-a vrut sa se dezica si sa renunte la credinta ca omului ii sta in putere sa zboare, sa se inalte prin puterea credintei. Baltasar va disparea o data cu Pasaroiul si toate incercarile Blimundei de a-l gasi esueaza. Capacitatile paranormale ale femeii n-o ajuta sa-l descopere nici in pamant, nici in vazduh. Personaje cu nume simbolice, Baltasar Sapte-Sori si Blimunda Sapte-Luni sunt sortiti sa nu se mai intalneasca, asemenea Soarelui si Lunii care nu se intalnesc niciodata in drumul lor pe bolta cereasca. Atunci cand, in sfarsit, il gaseste, Baltasar Sapte-Sori arsese deja pe rug, Blimunda a ajuns insa la timp pentru a-i salva sufletul. Luna fiind locul trecerii de la viata la moarte si de la moarte la viata, salvarea sufletului lui Baltasar subliniaza sensul intiatic al incercarilor si mortii eroului, deoarece, potrivit unor credinte, calatoria sau sederea pe luna este rezervata unor privilegiati, unor initiati.

Moartea lui Baltasar si a dramaturgului Antonio José da Silva poate sugera sfarsitul ratiunii intr-o lume in care predomina forta si cruzimea, iar oamenii sunt simple marionete intr-un spectacol, pe scena unui teatru. Jertfa eroului nu mai poate semnifica reinnoirea vietii, reinvierea, ci relativitvismul si absurdul istoriei. Autorul sugereaza totusi posibilitatea recuperarii principiului rational, dar intr-un alt timp. Baltasar Sapte-Sori are in acest caz functia de hierofant initiatic care poate sa calauzeasca sufletele oamenilor prin regiunile infernale si sa le readuca la lumina. In acest fel, spatiul actiunii romanesti este asimilat lumii infernale care pastreaza aspectul lumii normale. Astfel, scriitorul isi exprima dezamagirea in fata unei lumi configurata de idealuri inalte, vise frante si episoade miraculoase, dar in care cele mai nobile intentii si cele mai frumoase vise, chiar calitatile extraordinare ale individului se lovesc de zidul de netrecut al indiferentei si cruzimii. Tocmai de aceea, toate simbolurile, motivele si structurile mitice folosite de autor marturisesc, intr-un limbaj drag postmodernismului, despre neputinta omului de a se implini intr-o lume cinica si nemiloasa.

In romanul Pluta de piatra (1986) desprinderea unei parti a continentului european, a Peninsulei Iberice, si izolarea ei in mijlocul Oceanului Atlantic sunt resimtite ca ruptura, ca modificare a universului cunoscut, si nu ca o schimbare benefica. Este vorba despre o situatie exceptionala care destabilizeaza functionarea normala a mecanismelor societatii, o mutatie straina de vointa oamenilor, care trebuie sa suporte aceasta sfasiere a lumii existente. Imaginea Plutei de piatra aminteste configuratia spatiului sacru, fiind izolata de restul lumii, inconjurata de ape. Dar insula nou formata nu este un spatiu privilegiat, al ordinii, belsugului si fericirii. Dimpotriva, dezordinea, spaima necontrolata, neincrederea duce la haos si anarhie: oamenii isi parasesc casele, satele si orasele in incercarea de a se salva, de a evita iminenta mortii. Oamenii calatoresc de-a lungul si de-a latul insulei care, la randul ei, pluteste pe apele Atlanticului ba intr-o directie, ba in alta, producand spaima si confuzie.

Insula calatoreste, parca, pentru a-si gasi locul si menirea in lume, iar faptul ca ea contine la propriu si in sens simbolic cautarile omului ofera profunzime filosofica si aura mitica motivului cautarii. Astfel, acest spatiu nesigur se constituie, treptat, intr-un centru al lumii, nu numai pentru ca spre el se indreapta interesele marilor puteri si gesturile de solidaritate ale celor de pe continent, ci, mai ales, pentru ca este un loc in care viata poate sa continue, de vreme ce pe insula au inceput sa apara copii nou-nascuti. Acest eveniment, uimitor intr-un spatiu in agonie, coincide cu oprirea miscarii insulei si renasterea sperantei ca viata va inflori din nou o data cu primavara. Prin acest final, JoséSaramago se apropie de modalitatea est-europeana de a mitologiza realitatea.


 

 

Elena AbrudanElena Abrudan este sefa Departamentului de Jurnalism al Universitatii Babes-Bolyai, din Cluj-Napoca. De asemenea, este Director al Centrului Media al UBB si Directorul Revistei de Studii media. Elena Abrudan preda cursuri la nivel licenta si masterat: Comunicare vizuala, Jurnalism cultural, Comunicare simbolica, Cultura media. Este autoarea a numeroare studii si volume din care amintim Comunicare vizuala, Accent, Cluj-Napoca, 2008, Cinghiz Aitmatov sau adevarul vietii, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2005, Mit si semnificatie in proza rusa, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004, Structuri mitice in proza contemporana, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003. Elena Abrudan a organizat conferinte si workshopuri nationale si internationale, cum ar fi: International Conference: Interdisciplinary NewMedia Studies. Cluj-Napoca 2009. Autoarea este membra in diverse asociatii profesionale: Uniunea Scriitorilor din Romania, Asociatia Culturala “Lucian Blaga”, Asociatia Romana de Istorie a Presei, Asociatia Formatorilor din Jurnalism si Comunicare. Elena Abrudan este scriitor, eseist, traducator.