May 212011
 

de Dan Caragea

Atat cat memoria nu ma înseala, nu cunosc în istoria artelor vreun artist în a carui geneza sa nu se afle samburele zamislitor al unui alt artist, ca samanta de inspiratie si mugur estetic interior. Începutul oricarui creator este în parte epigonic, în parte gest al desprinderii de maestru. Nu putem fi înnoitori, fara sa trecem prin cazna „exercitiilor de admiratie”, iar cine crede altminteri, este orb sau se minte pe sine.

Universul ideatic al Marei Athanasios îsi are originea în Umanografia lui Romeo Niram. În chip asumat, doua din fotografiile sale sunt propuse ca verigi explicite de legatura cu opera pictorului. Dincolo de aceste „replici”, se deschide o lume în care misterul feminin, umbra accentuata, lenjeria, ascunderea chipului, intimitatea închisa în gestualitati efemere, negrul si rosul, instantaneul fotografic sunt elemente care ne permit reflectii comparative.

Sa privim însa mai cu atentie ceea ce, inevitabil, îi desparte. As spune ca, în mod hotarat, sexualitatea privirii. Corpul feminin a fost, în arte, o creatie a masculinitatii. În vremurile moderne, artistii care s-au apropiat de cea mai tulburatoare tema plastica (i-as zice arhitema) au avut de raspuns multor exigente culturale, estetice si psihologice deopotriva. Cum nu exista ingenuitate si nici naturalism în modernitate, artistul si-a premeditat ascunderea si dezvaluirea, seductia si limita pudorii, canonul si anticanonul, intimitatea si conventiile psihologice ale vremurilor.

Privirea femeii asupra corpului feminin (metafora perfecta a oglinzii) este recenta si, poate de aceea, ar merita sa staruim asupra ei. Mara Athanasios îsi alege doua modele (dintre care unul este automodel) care se topesc abil într-o viziune unica: corpul tanar, aproape adolescentin, cu pielea de culoarea graului copt, expunand cu predilectie spatele, umerii, bratele, genunchii. Alteori, privim ghemuiri de „cumintenii ale pamantului”, în care trupul se aduna, fetal, înspre sine. Corpurile ei, adesea dinamice, se dezvaluie ca promisiune în afara spatiului instantaneului fotografic. Oare de ce ?

Mara Athanasios

Cred ca avem de-a face aici cu evitarea deliberata a dezvaluirii de care timpul nostru abunda. Imaginarul colectiv se confrunta azi cu o proliferare a nudului, de la anorexicele corpuri care defileaza pe pasarelele de moda, la modelele care publiciteaza, într-un joc de tranzactii al seductiei, produse cosmetice si parfumuri, la cele siliconate, care satureaza media de la aparitii erotice pana la pornografie. Mitul frumusetii feminine, ca tinta a dorintei masculine, este astazi dispers, deformat, anticanonic si profund sexualizat. De aceea, banuiesc ca mesajul expozitiei consta în respingerea acestui univers de transformare obiectuala, excitanta, a corpului. Mara Athanasios ne readuce blandetea privirii naturaliste, a armoniei juvenile, a sublimarii dorintei în placere estetica.

În pofida unor inerente stangacii tehnice, nu pot sa trec neobservata o alta calitatea fotografei: rezistenta la ispita contrafacerii electronice. Este important, macar la debut, ca un artist sa aiba curajul expunerii „sarace”, înainte poate de a-si croi, cu deplina limpezime, drumul.

Un drum pe care i-l doresc tenace, ambitios si creator, mereu atenta la marea „umbra” a picturii, cu care fotografia, ca nimeni alta, se masoara, constient sau inconstient, de mai bine de un veac încoace.

Mara Athanasios

Mara Athanasios