Dec 232015
 

 

Crăciun frumos, brad luminos
Și gânduri de poveste…
Crăciun ce-aduci în viața mea
Minunea cea din iesle,
Căci pentru noi Iubirea Sfântă,
Venit-a pe Pământ,
Și Dumnezeu datu-ne-a nouă,
Pe Pruncul Său cel Sfânt.
Să ne învețe ce-i Iubirea,
Ce-i Adevărul și Dreptatea,
Păzind noi Legile Lui sfinte,
Primi-v-om Libertatea.
Iți mulțumim, O, Doamne Sfânt,
Căci Tu din Cerul Tău,
Ne ierți, ne îndrepți și ne ajuți
Ne vei iubi mereu!
 

Crăciunul copilăriei mele: Crăciun alb cu miros de cetină de brad. Miros de sarmale și cozonaci, nuci și portocale, zăpadă albă și …bucurie.

Crăciunul e al meu și numai al meu și de câte ori mă gândesc la copilăria mea, Crăciunul îmi încălzește inima, luminițe îmi strălucesc în ochii, încă de copil, și inima mi se topește de fericire.

Ce era atât de special la Crăciunul de atunci?

Răspunsul e simplu: oamenii și trăirea lor curată. Mama era mamă, tatăl era tată, rudele, prietenii, vecinii, erau de o sinceritate uimitoare. Sărbătorile erau sfinte, la fel ca respectarea principiilor acelor vremi: credința în Dumnezeu, cinste și omenie. Sinceritate și adevăr, dorința de a ajuta pe celălalt, hărnicie și noblețe, deschidere a minții și a inimii în același timp, o înțelepciune ancestrală care te făcea să știi totul, să cunoști totul fără vreun efort intelectual.

Contactul cu natura, munca câmpului, pădurea verde, Joiana cea cuminte și cosași harnici de dimineață. Frumusețe și adevăr, naturalețe și simplitate. De unde atâta bogăție ? Coborât-a din Cer pe crestele muntelui într-un sat uitat de lume, tot ce e mai bun și frumos? Să fie izolarea de lumea meschină unul din secretele desăvârșirii sufletești?

Pribeag sunt prin Țara Moților, de o frumusețe uimitoare și caut oamenii aceia frumoși de la Crăciun. Caut pe acei oameni sfioși, blânzi și smeriți de o bunătate ca pâinea caldă și aspri ca gerul rece al iernilor friguroase. Când e frig, cînd fagii se îndoaie și bate vântul, e bine să stai la căldură, înfofolit în iubire și să ai certitudinea că toată lumea e a ta.

Da, m-am simțit protejată, fericită, la căldură, la adăpost. La adăpost de tot ce era rece și rău. Arma care mă apăra era credința în Dumnezeu, în Isus Cristos, conștiința binelui, a răbdării, a biruinței.

De ce erau oamenii fericiți cu atât de puține lucruri? Nu aveau nimic din ce le oferă lumea modernă. Abia apucaseră să își ia televizor. Era bucurie mare în casa lor și abia așteptau să vină seara. Actorii erau luați în serios, erau tratați ca oaspeți de seamă și se integrau perfect în viața de zi cu zi a sătenilor. Lumea lor era invadată de o altă lume dar pe care o adaptau situației lor. Nu se speriau de numele greu de pronunțat din serialul “Dallas” și așteptau cu nerăbdare începerea poveștii de sîmbătă seara. Oameni cuminți cu suflet așezat de copil în care nu pătrunsese răutate, în care biruința era a binelui…

Crăciunul meu frumos și drag,
Lumină ce-mi apari în prag
Căci eu pe Tine te-am ales
Isuse, Prunc iubit, ales!
 

Aștept Crăciunul și de dimineața mă duc în sat, mai întâi la nănașa cu „pițăratul”. Zic o mică urare și aștept să primesc ceva dulce și bun. Nănașa e bună și îmi dă portocale, ciocolată și bomboane de pom. Mă duc mai departe și povestea se repetă. Mă întorc acasă la mirosul de “cuib de viespe”, prăjitura preferată de sărbători. Se face tort, prăjitură cu amoniac și haioș. Se pregătește lașca și chiftelele, sarmalele și se taie carnea pentru friptură. Cărnațul mai stă puțin la afumat. Bucătăria e centrul universului meu: mama și bunica se întrec care mai de care să gătească bunătăți. Eu, tatăl meu și sora mea mai mică, facem pomul. Bunicul e singurul care vede de treburile de afară. Din când în când apare în prag ca să vedem că e și el pe acolo. Mai primește cîte ceva de mâncat. Vine căte un vecin, o vecină, vin alți copii cu pițăratul și tot așa.

Se face seara și ne pregătim să plecăm cu colinda în sat. Plecă toți în afară de bunica. Ea rămîne să termine bunătățile și să pregătească masa.

Ne ducem la baciul Culița și îl colindăm, apoi la popa și la nănașa și în final la încă doi vecini.

Apoi cu mic cu mare ne întoarcem la noi acasă, unde ne așteaptă cu brațele deschise, bunica. Ușile camerelor sunt deschise, mirosurile se întrepătrund și o aromă îmbietoare de sarmale și friptură domină atmosfera. Colinzi minunate și atmosferă înălțătoare! Pe masă în bucătărie, tronează falnic bradul de Crăciun împodobit regește. Simțim Sărbătoarea în inimă și în priviri: o Sărbătoare a Nașterii Luminii cerești, sărbătoarea Iubirii celei mai mari, Nașterea Domnului Isus Christos. Ne bucurăm împreună, suntem acolo ca să simțim, ca să ne înălțăm și să avem parte de bucuria incandescentă a vieții ce nu cunoaște moartea.

E dimineață si oamenii au plecat. În casă a rămas bucuria Nașterii Domnului, brăduțul frumos cu globuri strălucitoare și iubirea caldă a casei părintești. Atât de puțin și totuși atît de mult!

Averea din sufletul oamenilor, aurul din ei înșiși, optimismul și credința lor, biruința!!!!

Lumină să fie pentru acest Pământ, binecuvîntat de Dumnezeu! Lumină, Viață și Dragoste!

Privirea ațintită spre Cer, spre altarul ceresc din care Tatăl își revarsă căldura și puritatea de cristal peste toți pământenii. O privire de mulțumire spre Cer, spre El, Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute, care ne-a făcut să înțelegem magia Crăcunului cu suflet de copil pentru a nu o mai uita apoi niciodată.

Lăudat să fie Dumnezeu Tatăl și toată Lucrarea Lui!
Fire de Lumină Sfîntă
Coborît-au printre noi
Toate ființele cuvântă
Bucuria ce-i în noi!
 

Crăciun binecuvîntat tuturor, plin de căldură, armonie și pace! Crăciun fericit în care să simțiți că sunteți parte a frumosului Univers creat de Însuși Iubirea Divină. Înțelepciunea era de față cînd toate lucrările Lumii s-au zidit.

Să ne iubim, să fim mai buni,
Cu suflet de copii,
Și să iertăm, să fim cuminți
Și să avem bucurii!
 

Iubiți-vă unii pe alții fără a cere răsplată, iubiți de dragul sentimentului de iubire și Dumnezeu Tatăl vă va răsplăti prin Crăciunul Lui minunat! Crăciun frumos, minunat și binecuvântat! Pace, tuturor!